Ca orice cuvânt atât de uzat ajunge să fie abuzat. Nu cred că mai există companie care să nu pretindă că este sustenabilă. Dacă iei lucrurile la bani mărunți însă, ceea ce eu fac, inevitabil, în calitate de consultant și cercetător în mediul academic, îți dai seama că, foarte des, în spatele acestei promisiuni sunt vorbe goale. Am făcut recent o cercetare în domeniul finanțării sustenabile și am încercat să văd cât de sustenabile sunt, de fapt, cele mai mari companii din România.
Cele care alcătuiesc indexul BET20, adică cele mai lichide și atractive companii din România. Și foarte puține sunt cele care nu numai vorbesc, ci și "walk the talk", ca să zic așa. În primul rând, transparența lor asupra celor mai importanți indicatori de performanță din domeniile mediu, social și guvernanță este foarte scăzută. Publicul larg citește în pliante publicitare cuvinte mari, dar companiile respective nu dezvăluie, de fapt, cum și cu cât își îmbunătățesc anual performanța de mediu și socială, în elemente de bază precum folosirea energiei regenerabile sau reducerea discrepanțelor salariale între angajați.
Așadar, pentru mine, sustenabilitatea nu este despre a fi perfect, ci este despre a fi onest. A măsura și comunica deschis cum îndeplinești tu, ca corporație, câțiva indicatori cheie din aceste domenii. Dacă e să ne uităm la nivel individual, lucrurile pentru mine sunt în general despre a face alegeri conștiente: a cumpăra de la producători locali și sustenabili, a reduce până la eliminare deșeurilor, a economisi resurse fără a ne compromite starea de bine. Sustenabilitatea devine din ce în ce mai populară în toată lumea, iar, recent, vedem o creștere în acest sens și în România.
Tot mai multe companii vor fi obligate la sinceritate. Să comunice transparent ce performanțe au în acest domeniu, conform unor indicatori clari și unor auditări externe.
Eu sper ca greenwashing-ul, pe care îl văd tot mai des în jurul meu, să fie prevenit și redus. Cred că va fi un focus tot mai mare pe utilizarea energiei regenerabile și pe eficiență energetică, dar și pe zona de lanțuri de valoare - să fie tot mai mult dominate de actori locali, să fie susținuți producătorii mici, etc. Sper ca și consumatorii să devină tot mai exigenți, nu văd încă la noi o orientare suficientă a consumatorilor către această direcție. Pare că încă avem un văl de ignoranța asupra ochilor, ca societate.
Asistăm la o transformare rapidă a sectorului energetic. Provocarea cea mai mare o reprezintă rezistența la schimbare a oamenilor.
O bună bucată de vreme, cea mai mare provocare în sectorul energetic a reprezentat-o lipsa de alternativă la cărbune, cea mai poluantă formă de energie, însă o formă de energie pe care s-a construit întreaga noastră civilizație. Dar costurile noilor tehnologii regenerabile au scăzut exponențial, am asistat și asistăm practic la o nouă revoluție industrială astfel încât, acum, cea mai ieftină formă de energie este energia regenerabilă.
Ca atare, asistăm la o transformare rapidă a sectorului energetic. Provocarea cea mai mare o reprezintă rezistența la schimbare a oamenilor. Și pot înțelege de unde vine ea: dacă identitatea unei întregi regiuni și a tuturor oamenilor care locuiesc acolo, precum și mândria unor generații întregi, sunt ancorate într-un tip de economie și energie care sunt pe cale de dispariție, este firesc să existe rezistență la schimbare. Este firesc ca actorii economici din regiunea respectivă, politicienii, oamenii simpli, să vrea să păstreze status quo-ul, nicidecum să fie deschiși spre inovație și schimbare, care sunt un proces prin definiție dureros.
Am observat însă că în aceste regiuni care trec printr-un proces de tranziție energetice încep să se constituie grupuri de inițiativă care intră în dialog cu autoritățile locale, chiar și cu cele centrale, ca să-și imagineze un viitor alternativ, o economie locală diversă și nedependentă de o singură industrie poluantă. De asemenea, am observat de-a lungul timpului multă rezistentă din partea decidenților la tot ce înseamnă decarbonizarea sectorului energetic, dar lucrurile au început să se schimbe și energia regenerabilă e văzută tot mai bine și tot mai mult promovată.
Un exemplu de succes, care începe să aibă și la noi tot mai multă căutare, îl reprezintă comunitățile cetățenești de energie, în care oamenii simpli vin laolaltă, pun la comun investiții, active de producție și construiesc mini rețele, producând și distribuind la comun energie regenerabilă.
Fiecare tip de acțiune din viața noastră are un impact asupra mediului și trebuie să începem prin a conștientiza care este acesta. Nu mă aștept ca fiecare din noi să-și contabilizeze fiecare acțiune din punct de vedere al amprentei de carbon, dar un nivel de bază de conștientizare trebuie să existe. Planeta poate exista bine mersi fără omenire, dar omenirea fără planetă nu prea. În plus, toate acțiunile pe care le facem și care sunt bune pentru planetă sunt, inerent, bune și pentru noi. Este mai sănătos să înlocuim mersul cu mașina cu mersul pe jos.
Este sănătos să trecem la surse regenerabile de energie pentru a ne încălzi locuința căci aerul poluat din orașe ne răpește ani buni de viață, iar o mare parte din vină pentru poluarea urbană o reprezintă centralele de apartament pe bază de gaz.
Dacă reducem risipa alimentară, nu numai că facem un bine planetei, dar în primul rând facem un bine portofelului nostru. Cred că așa trebuie gândit: pragmatic. Un alt aspect important îl reprezintă puterea noastră de decizie în calitate de consumatori și de votanți. Este foarte important să ne exercităm aceste calități: să alegem produse mai durabile, produse care scurtează lanțul de aprovizionare, dar și politicieni care propun politici publice sustenabile.
Energia cea mai ieftină este cea pe care nu o consumăm. Ca atare, eficiența energetică trebuie să fie prioritatea #1 într-o companie care vrea să își maximizeze competitivitatea.
Energia cea mai ieftină este cea pe care nu o consumăm. Ca atare, eficiența energetică trebuie să fie prioritatea #1 într-o companie care vrea să își maximizeze competitivitatea. România, deși și-a redus foarte mult amprenta de carbon a economiei, este în continuare mai intensivă din punct de vedere al folosirii resurselor ca alte țări din Europa. Cu alte cuvinte, pentru aceeași unitate de produs intern brut pe care o producem, consumăm cu până la 40% mai multă energie decât media europeană. Normal că, în aceste condiții, produsele românești nu sunt competitive, nici nu ar putea fi.
Așadar auditarea consumurilor și identificarea ariilor unde se pot face economii sunt vitale. Clădirile de exemplu sunt responsabile de aproape jumătate din consumul de energie al companiilor, iar renovările aprofundate pot duce la consumuri energetice aproape de zero. Energia nu va deveni mai ieftină de acum încolo, astfel încât, dacă aș fi CFO-ul unei companii, ar deveni prioritar pentru mine să reduc consumurile din clădiri prin renovări aprofundate și să îmi fac un plan de investiții în acest sens. Am văzut calcule în detaliate de la diverse companii active în zona de producție care mi-au arătat că astfel de investiții se amortizează în mai puțin de opt ani. În plus, parte din ele pot fi acoperite din fonduri europene.
Pe de altă parte, întrucât căutăm să electrificăm segmente tot mai mari din economie, înlocuind de exemplu mașinile Diesel cu cele electrice, utilizând pompele de căldură pentru încălzire, șamd. este firesc ca și consumurile de energie electrică să crească. Decizia de business smart în acest context este ca o companie să își producă propria energie - lucru tot mai accesibil datorită scăderii costurilor cu tehnologia regenerabilă.
Nu știu dacă este vorba despre o inițiativă de sustenabilitate propriu-zisă, dar am făcut parte din colectivul de experți care a pus pe agenda publică din România un fenomen care a ajuns să fie recunoscut de absolut toți decidenții: sărăcia energetică. Acum șase ani, când un grup de prieteni, absolvenți de științe politice, am început să investigăm acest fenomen în România, el era complet invizibil.
Conceptele de sărăcie energetică și consumator vulnerabil pur și simplu nu existau în vocabularul românilor, nu existau legi în acest sens, nu existau reglementări, nu exista nicio presiune publică. Noi am arătat că un sfert de români trebuie să aleagă între a se încălzi și a pune cartofi pe masă. Ceea ce e o realitate pe care mulți nu o vedeau până atunci. De atunci lucrurile s-au schimbat. Iarna aceasta, când chiar a fost o criză energetică, autoritățile au reacționat rapid și au venit inclusiv cu acele cecuri energetice care au suplimentat sprijinul pentru cei mai vulnerabili.
Nu în ultimul rând, de bine, de rău avem o lege a consumatorului vulnerabil, iar autoritățile locale vin spre noi, tot mai dornice să înțeleagă fenomenul și să facă ceva să îl adreseze. Primăria Sectorului 2 București, spre exemplu, înființează un Ghișeu Unic pentru consilierea cetățenilor în privința sărăciei energetice. Primăria Cluj face o hartă a sărăciei energetice la nivelul municipiului, și tot așa. Vedem tot mai multe ONG-uri de mediu care își dau seama că agenda verde nu poate avea sorți de izbândă decât dacă este asigurată și echitatea socială.